Despre noi

de paul

Cine suntem?
Organizaţia Studenţilor Creştini Evanghelici din Timişoara (O.S.C.E. Timişoara) este o organizaţie creştină studenţească, apolitică, cu deschidere interconfesională care are ca şi scop răspândirea valorilor creştine printre studenţii din Timişoara.
Începuturile sale datează din anii '80, dar legalizarea organizaţiei a fost posibilă doar după căderea regimului comunist.
 
Ce vrem?
Dorinţa noastră este ca un număr cât mai mare de studenţi să trăiască frumos. Iar pentru noi, a trăi frumos înseamnă a trăi în integritate, a-i respecta pe ceilalţi, a te bucura de ceea ce ţi-a dat Dumnezeu. A trăi frumos înseamnă a trăi ştiind şi crezând că “atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Evanghelia dupa Ioan, cap.3 vers. 16).

Ce facem?
Facem multe lucruri, unele mai mici, altele mai mari... Câteva dintre acestea ar fi:



  • In fiecare joi ne intersectăm pe str. L. Rebreanu, nr 106, de la ora 19:00.

  • În perioada 16-22 februarie 2009, mergem într-o tabără de schi, în munţii Parâng. Preţul taberei este de maxim 400 RON (cazare, mâncare, transport, instructori de schi, alte cheltuieli de organizare). Nu ştiu de ce, dar cei care au mai fost în tabăra aceasta spun că este cea mai “tare, cool, reuşită, deosebită” tabără la care au fost în viaţa lor. Este adevărat că pentru unii a fost prima tabără :).

  • În perioada 1-3 mai dorim să ieşim undeva “la păscut”...cu corturile... să ne bucurăm de iarbă verde...

  • În vară, dupa sesiune, mai exact în perioada 27 iulie – 2 august, mergem în Adventure English Camp. Este o tabără de aventuri prin munţi şi conversaţie în limba engleză (clarificare: conversaţia este în limba engleză şi are loc în timpul aventurilor. Pentru cine nu se descurcă cu engleza, aventurile vor fi în limba engleză şi vor avea loc în timpul conversaţiei). Scopul taberei este să ne ajute să uităm tot ce am învăţat în sesiune :). Locul de desfăşurare unei astfel de tabere este într-o zonă care ne permite activităţi de spălare a creierului (căţărare, rapel, tiroliană, rafting, jocuri de echipă...). Iar costurile, la condiţii de cel puţin două stele sunt cu mult sub preţul pieţei.

  • Cine scapă din prima tabără, mai are o şansă. În 24-30 august, cu un rucsac care va trebui să conţină toate necesitaţile noastre pentru o săptămână, ne vom duce încotro bate vântul. I se spune tabără de supravieţuire deoarece este o tabără de corturi mobile care are ca şi scop supravieţuirea participanţilor. Preţul taberei este atât de mic încât dacă l-am scrie aici, nici măcar nu ar putea fi văzut.

   OSCET este afiliata la organizatiile: OSCER (Organizatia Studentilor Crestini Evanghelici din Romania - www.oscer.ro) si IFES (International Fellowship of Evangelical Students - www.ifesworld.org)